marți, 14 martie 2017

Cutiuțe cu dragoste

Pe Ana o știu de ani de zile. O știu dinainte să devină soție și mamă. Ne-am regăsit după ani de zile și nu mică mi-a fost surprinderea să văd că dintr-un copil pus pe șotii a ajuns o femeie relizată din punct de vedere sentimental. Când am întrebat-o de realizările profesioanale mi-a răspuns simplu: ”Lucrez de acasă, fac ce-mi place și este și o sursă de venit.” Mai exact, Ana realizează cufere personalizate handmade.




”Am ales cuferele deoarece mi se par practice, ideale de a fi dăruite cadou și mai ales pentrut că îmi place să lucrez pe lemn”, mi-a povestit ea.
În funcție de mărimea cutiei, de modelul ales și de tehnică, poate lucra între 2 și 5 ore la o comandă.
”Ca și tehnici folosesc cel mai des tehnica decoupage, decorarea cu ajutorul servețelului. Pictura este o alta tehnica pe care am ales-o. Iar mai nou am găsit tehnica photo transfer. Este mai greu de realizat, dar  rezultatele sunt foarte frumoase și de durată.”
Prețurile pe care Ana le cere pentru cutii sunt în funcție de dimensiuni.
                                     23×19×9 cm - 70 lei
                                     18×13×9 cm - 55 lei
   15×9×6,5 cm - 40 lei
12×7×6 cm - 20 lei
După ce mi-a arătat ce cutiuțe a relizat, am rugat-o să-mi facă și mie una. Am ales una dintre cele mai dragi poze de la nunta mea.
Rezultatul a fost pe măsura așteptărilor. O cutiuță de lemn, cu poza noastră pe ea. Simplă, dar cu o semnificație imensă. Am ales să depozitez în ea o invitație de la nuntă, dantela cu care a fost prins buchetul de mireasă, floarea și butonii purtați de soțul meu și singurul număr de masă care a scăpat de ploaie.




 Tu poți folosi cutia pentru a depozita banii, bijuteriile, plicurile de ceai, pozele cu cei dragi, trabucuri, ceasuri sau chiar papiotele cu ață.
Ana în schimb a ales să depoziteze în ea lucrurile mici de la nașterea și botezul copilașului ei. I le va păstra cu sfințenie și este sigură că va fi un cadou unic la aniversarea celor 18 ani a băiatului lor.






Dacă vrei și tu o cutiuță făcută de Ana, te invit să vizitezi pagina ei de Facebook Little boxes of Love sau să o contactezi direct pe ea

Un comentariu: