YOUniverse - Self love is the doorway!

Cristina mi-a fost colegă de facultate la Sibiu. Era tipul acela de om care emana mister, mereu rezervată, puțin arogantă (puțin mai mult 🙈), cu nasul pe sus și mereu sigură pe ea. Îmi aduc aminte că eu eram exact opusul ei. Mereu pusă pe șotii, viața mea era o carte deschisă, toată ziua râdeam și unde era vorba de farse și miștocăreală eram cap de listă.

Așa se face că atunci când s-a aflat că un coleg o simpatizează, i-am și pus la cale o farsă să vedem dacă sentimentul este reciproc, mai ales că așa se auzea în grupă. Se făcea că cel vizat are dintr-o dată o simpatie exagerată pentru mine. Și uite așa vreo 2 zile am defilat prin fața ei ca cei mai mari îndrăgostiți, ținându-ne de mână, chicotind și râzând pe sub mustăți.

Niciodată nu și-a trădat emoțiile, în schimb când a avut ocazia, ne-a taxat pe amândoi în stilu-i caracteristic. Cum eram noi pe holurile facultății așteptând să intrăm la curs, Cristina s-a uitat la mine și apoi cu o privire rece i s-a adresat lui Andrei: ”Drumurile simple, vor duce mereu la destinații simple. Drumurile complexe vor duce întotdeauna la destinații extraordinare.” S-a întors și a plecat.

Șah-Mat pentru ea. Noi ne-am uitat unul la altul și ne-a bușit râsul. Tot ce urmăream era să vedem dacă are și ea o latură umană și reușisem să i-o descoperim. Vorbele ei au reprezentat la vremea respectivă dovada că se poate oftica și ea. În timp, vorbele ei s-au dovedit a fi lecții de viață.

Anii au trecut, iar eu, purtată de iubire, am ajuns la Iași. Am regretat toată viața decizia de a mă muta. A fost pasul care mi-a distrus cariera la care visam. Cei mai mulți dintre foștii mei colegi sunt prezentatori în televiziuni, au emisiuni la radio, propriile afaceri, oamenii de bază ai emisiunilor de divertisment pe care le vedeți la tv, propriile reviste, etc. Mutarea în Iași a fost însă un regres fantastic pentru mine. Alți oameni, alte mentalități, altă școală. M-am sabotat singură. Dacă în Sibiu, prin practica făcută, aveam deja porțile deschise pentru un job în televiziune, mutatul în Iași mi-a deschis porțile spre ospătărie și cărat tăvi pentru a-mi putea plăti singură studiile. Eram liniștită însă pentru că iubeam și visam la o viață de familie minunată.

Deși azi sunt  restaurant manager, am încă handicapul de a nu fi realizat ceea ce era așa de ușor de atins la vremea respectivă.

Am regăsit-o pe Cristina prin intermediul Facebook-ului câțiva ani mai târziu. Nu am fost niciodată prietene și cu atât mai mult să ne facem confidențe. Cu toate astea, am acceptat invitația ei de a revedea Sibiul.

M-a cazat la ea și așa am pătruns ușor în lumea ei. Frustrarea a fost și mai mare când am văzut că stă cu chirie într-un apartament cât o casă, unde un dormitor imens era dressingul ei. WTF! Universul mai avea mult să mă pedepsească pentru farsa aia din facultate?

Împreună cu logodnicul ei conducea o revistă de fashion și călătorea enorm de mult. Cererea în căsătorie a avut loc la Paris, ceea ce multe dintre noi doar visam la vremea respectivă și se învârtea numai în cercuri cu vedete. Așa am ajuns să o cunosc și pe Anya. Lumea ei părea de basm și cu toate astea, nu știam nimic concret despre viața ei.

Am păstrat legătura și așa se face că deși am primit o grămadă de invitații și de la alți foști colegi, nunta ei a fost singura la care am ajuns. Circumstanțele au făcut în așa fel încât să pot ajunge deși eram sigură că va fi încă o invitație refuzată. A fost o nuntă superbă unde am fost domnișoară de onoare chiar! Ce ironică e viața asta!

Abia la nuntă am aflat că mama ei nu mai e. Nu am îndrăznit să întreb cum și de ce pe nimeni. M-am bucurat de eveniment și am legat prietenii grozave cu oameni excepționali cu care țin legătura și azi.

Apoi a căzut cerul pe mine. Lumea ei de basm se năruise. Avea poze cu soțul ei din toate colțurile lumii. Părea că duce viața perfectă. Jobul ei îi permitea să vadă întreaga lume și în fiecare poză radia. 
Dintr-o dată Cristina divorțase. Am întrebat-o ce s-a întâmplat, iar răspunsul ei m-a șocat. Mă regăseam în fiecare frază și cuvânt al ei. Dacă ar fi fost în țară, a doua zi aș fi băut cafeaua cu ea. Dar ea este în Bali și slavă Domnului este mai bine ca niciodată.

Te invit să o cunoști și tu pe Cristina. Dacă ești o persoană care a trecut printr-o decepție groaznică sau printr-un divorț, te invit să citești rândurile de mai jos și să pătrunzi în lumea ei. Te vei convinge că viața bate filmul. J

Cine este acum Cristina Căpățînă și cine a fost acum 10 ani?

Aș zice ca sunt trei caracteristici care m-au definit dintotdeauna și culmea, toate sunt considerate a fi “defecte”, dar întocmai acestea mă reprezintă, așa că în ochii mei sunt ceea ce sunt, ce bine ca sunt! Nici n-ar putea să fie altfel. Cred ca orice persoana care mă cunoaște ar fi de acord ca și acum 10 ani și în egală măsura astăzi, Cristina e o naivă incurabilă, o persoană lipsită de modestie și o exagerată – exagerez mult, gândesc și vorbesc doar la superlativ. E bine pentru cititori să știe că și ce scriu aici intră prin același filtru natural haha!

Naivitatea m-a ajutat mereu în a vedea doar ce e mai bun în oameni. Lipsa modestiei m-a sprijinit în a face cam tot ce am simțit sau mi-am pus în cap, fără rețineri. Vezi tu Gabi, întotdeauna am crezut că merit tot ce e mai bun și n-am acceptat nimic mai puțin decât ce a fost mai bun. Acum 10 ani am făcut o revistă la Sibiu cu fostul meu sot, Alex. Am început de la 0, cu un proiect scris pe hârtie, dar dacă mă auzeai vorbind de el ai fi crezut că este cel puțin Vogue ediția romanească hahaha! Mergeam cu autobuzul la potențiali clienți, pusă la punct cu hăinuțe elegante de la second hand (ca doar de acolo îmi permiteam să mă îmbrac) și nu plecam din niciun birou până când nu-i convingeam pe oameni de cât de extraordinar e proiectul pe care îl facem, deși în acel moment era doar un plan. Da, aici intră exagerarea de care îți ziceam. Și a fost un succes! Am lansat revista, clienții erau multumiți și plăteau, oamenilor le plăcea și eu nu eram surprinsă, din moment ce nici nu concepeam să fie altfel!

Astazi sunt aceeași, doar că am mai multă experiență de viață și mi-am perfecționat așa-zisele “defecte” și cu ele înainte, răspândesc un nou concept, YOUniverse.

Cum a luat naștere proiectul YOUniverse, dar cel mai important de ce?

Ideea aceasta s-a nascut adânc în interiorul meu când am divorțat de fostul soț, după 10 ani de relație.Atunci am realizat că nimic nu zguduie mai mult viața cuiva decât o despărțire, divorț sau nu, sentimentele și obișnuința au un cuvânt greu de zis. Când o relație cu un partener se încheie, avem cam două opțiuni: fie să ne bucurăm că începe un nou capitol și să credem cu adevărat că va fi mai bine, fie să cădem în amărăciune, așa cum s-a întâmplat în cazul mamei mele. Aveam 12 ani când părinții mei au divorțat, tatăl meu a plecat de acasă și mama mea a tot sperat că se întoarce, până într-o zi când a primit actele de divorț și din acel moment s-a adâncit tot mai mult în depresie și într-un final și-a luat viața. Anul trecut, fiind proaspăt divorțată (și într-o nouă relație de care voi vorbi puțin mai târziu), am văzut o filmare veche cu mama mea de la o nuntă. Dansa, părea fericită, practic nu părea a fi în depresie. În acel moment mi-am dat seama ca avea 32 de ani când s-a sinucis, exact vârsta mea. Atunci mi-am spus: dacă n-am reușit să fac nimic pentru mama mea, să o sprijin să treacă prin acea etapă a vieții, de ce să nu fac ceva acum în onoarea ei? Acum, când am maturitatea necesară și pot înțelege prin prisma propriei experiențe ce înseamnă un divorț. Și așa de pe-o zi pe alta, fără să stau prea mult pe gânduri, mi-am dat demisia de la compania pentru care lucram, deși îmi plăcea jobul, era o poziție de management care îmi permitea să călătoresc foarte mult, m-am mutat în Bali și am început proiectul YOUniverse.

Care este cel mai important mesaj pe care YOUniverse il transmite?

Când o relație se termină, e doar începutul unei noi vieți. Tot ceea ce facem prin intermediul YOUniverse e să oferim o nouă perspectivă: așadar sprijinim oamenii în a-și reconstrui viața și nu oricum, ci prin a identifica ce vor și ce nu vor în urma unei despărțiri, cine sunt cu adevărat în esență și pașii înspre a-și reseta viața. Am creat un program care se derulează în Bali, prin care învățăm să iertăm, să fim conștienți de puterea interioară, să privim orice obstacol ca o oportunitate pentru un nou început, să privim înainte cu încredere și entuziasm și bineînteles, să învățăm să ne bucurăm de viață! Viața e un dar valoros și suntem aici pentru a fi fericiți. Fiecare zi e o nouă șansă și cât timp există voință, există nenumarate posibilități înspre a savura viața, așa cum merităm.

Cine face parte din acest proiect?

11 oameni minunați din diferite părți ale lumii: România, America, Australia, Argentina, Brazilia, Germania și Indonezia, fiecare în parte cu propria experiență: terapeuți, artiști, antreprenori, dar mai important decât orice: oameni care își urmează inima, iubesc viața și fac tot ceea ce fac cu multă pasiune și entuziasm, zi de zi.

Ai vizitat aproape întreaga lume. De ce te-ai oprit în Ubud, Bali?

Nimic nu se compară cu Ubud (centrul insulei Bali), deși sunt multe locuri minunate în lume! Terasele de orez, jungla, străduțele magice, simplitatea și totodată profunzimea localnicilor, ceremoniile cu flori și bețișoare parfumate la tot pasul, zi de zi, mâncarea, fructele exotice. În Bali e sărbătoare în fiecare zi, viața în sine e o continuă sărbătoare! Însă ceea ce face ca Bali să fie un loc unic pe planetă, e energia locului, se simte efectiv iubire în aer. Insula aceasta mi-a schimbat toată percepția asupra vieții. Am vizitat Bali pentru prima data acum șapte ani și m-am simțit mai fericită ca oricând, zâmbeam și în somn haha! Cred că orice persoană care vine în Ubud (mai ales în Ubud, e cea mai frumoasă zonă din Bali din punctul meu de vedere) simte ceva diferit în interior, e un loc magic, încărcat de istorie și emoție. De-asta e atât de ușor să te îndrăgostești aici: mai intâi de tine însuți, mai apoi de viață și în cele din urmă de altcineva, dacă nu ești deja! J

Iubește Cristina?

Da! Iubește Cristina, iubește mult! Mă iubesc pe mine, așa cum sunt, cu bune și rele, viața, oamenii și îmi iubesc iubitul, Javier, un argentinian frumos și plin de viață. Ne-am cunoscut în Bali la puțin timp după ce am divorțat de fostul soț.

Felul în care s-a întamplat e la fel de magic precum sunt multe alte experiențe pe care le-am trăit aici de-a lungul timpului. După divorț, abia ce începeam să integrez toată schimbarea, când nu eram ocupată cu serviciul, petreceam foarte mult timp singură, efectiv nu simțeam nevoia de a ieși din casă. Într-o zi am primit un mail de la firmă prin care am aflat că îmi trimit un coleg, avocat, să lucreze cu mine pentru o săptămână din Bali, urmând ca ulterior el să se îndrepte către Jakarta pentru a face un proiect. Vestea aceea pentru mine a venit într-un moment foarte nepotrivit pentru că ultimul lucru de care eu aveam nevoie (sau așa credeam cel puțin) era să interacționez cu un necunoscut, chiar nu-mi doream niciun fel de interacțiune socială. A venit și ziua de luni și Javi a apărut la mine în grădină, cu un zâmbet larg și cadouri pentru mine și “soțul meu”, aflase de la colegi că sunt căsătorită și eu am decis să nu dezvălui vestea divorțului în firmă.

Javi era un avocat din Buenos Aires, Argentina. Iubea motocicletele, a călătorit prin lume timp de șapte ani, rebel din fire la fel ca mine, înțelept, frumos foc în cel mai masculin mod și în același timp foarte cald, zâmbitor. Cel mai mult însă m-au impresionat sinceritatea și vulnerabilitatea lui, exact genul meu de bărbat. Am simțit și am gândit asta deopotrivă în primele minute de interacțiune și nu m-am înșelat câtuși de puțin. 

În seara aceea am sărit pe motocicleta lui și am mers împreună la o ceremonie de cacao în Ubud. A doua zi mi-a mărturisit că e îndrăgostit de mine și așa a început povestea noastră de dragoste, cea mai intensă experiență din câte am experimentat în viață. Și continuă până în ziua de astăzi.

Daca ai putea da timpul înapoi, ce ai schimba la viața ta?

Am trăit întotdeauna fără regrete, dar dacă aș putea schimba un singur lucru, mi-aș dori să îi fiu cu adevărat alături mamei mele în perioada în care lupta cu depresia aceea nenorocită, să înțeleg mai bine ce simte și să o fac să înțeleagă că viața merită trăită, că e iubită fără măsură și că îi suntem alături pentru totdeauna. Nu era singură însă cred că faptul că se simțea așa la nivel emoțional a declanșat același sentiment de abandon pe care îl trăise deja în copilărie.

Cine va fi Cristina peste 10 ani?

Mamă, iubită, prietenă și optimistă incurabilă. Nu voi renunța niciodată să cred că totul e posibil atunci când intenția pe care o setez vine din suflet. Voi fi mereu fidelă idealurilor mele și nu voi accepta să mă conformez în nicio situație care nu e exact pe sufletul meu. Viața a fost și este foarte generoasă, nu știu în ce context mă va învălui în 10 ani, dar îmi doresc să pot să împărtașesc toate darurile și experiențele care îmi sunt date cu cei care simt să le primească, să trăiesc știind că existența mea are un impact pozitiv în lume, fie el cât de mic.